SINISTRU! 15 oameni au murit pe munte in iunie! R.I.P.

sinistru!-15-oameni-au-murit-pe-munte-in-iunie!-rip.

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iunie, a celor 42 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România, iar cifra este sinistră.

👉Zilnic, un număr de 250 – 300 de salvamontişti s-au aflat la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din cca 90 de posturi şi baze salvamont.

🚑În această perioadă salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 996 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.102 de persoane. Dintre acestea, 422 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 16 persoane elicopterelor de salvare SMURD-IGAV. Totodată, 15 persoane au decedat pe munte.

❗Semnal de alarmă tras de salvamontişti.
Salvamont România trage un semnal de alarmă şi lansează în rândul iubitorilor de munte campania „Vara 2019 – vara responsabilităţii pe munte” prin care se doreşte reducerea numărului de accidente montane.

🏔Echipele Salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile.

Sursa: Salvamont Salvaspeo Mures / Foto: colaj arhiva

Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: SINISTRU! 15 oameni au murit pe munte in iunie! R.I.P.

Credit autor: ms.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.