Știri

Soția lui Mihai Constantinescu face precizări despre starea de sănătate a artistului!

Starea de sănătate a cântăreţului Mihai Constantinescu s-a îmbunătăţit şi evoluează în sens pozitiv, „cu paşi mărunţi”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Simona Secrier, soţia artistului.

„Ştiu că mulţi oameni îl îndrăgesc şi se roagă pentru el. Cu ajutorul lui Dumnezeu este bine, este mai bine. Se simte un pic mai bine, face paşi mărunţi. (…) Cu ajutorul lui Dumnezeu vor fi progrese”, a explicat soţia artistului, Simona Secrier.

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, în data de 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator.

În anul 2008, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Sursa: mediafax.ro / Foto: colaj arhiva


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Soția lui Mihai Constantinescu face precizări despre starea de sănătate a artistului!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button