
Startup-urile inovatoare din județul Mureș vor putea beneficia de investiții cuprinse între 50.000 și 350.000 de euro pentru fiecare companie, printr-un nou fond regional de capital de risc lansat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Fondul, denumit „Asternova Centru”, dispune inițial de peste 8 milioane de euro și reprezintă primul fond regional de capital de risc din Regiunea Centru. Sunt vizate minimum 40 de startup-uri din județele Mureș, Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu.
Inițiativa poate reprezenta o nouă sursă de finanțare pentru firmele inovatoare din Târgu Mureș și din restul județului Mureș, în special pentru afacerile aflate la început de drum și care au nevoie de capital pentru dezvoltare.
Până la 350.000 de euro pentru o companie
Bugetul inițial al fondului este de 8.061.400 de euro, dintre care aproximativ 7,06 milioane de euro reprezintă investiție publică din Programul Regiunea Centru 2021–2027, prin FEDR și cofinanțare de la bugetul de stat. Administratorul fondului a atras și o contribuție privată de peste un milion de euro.
Fondul va funcționa timp de zece ani.
Spre deosebire de programele clasice de finanțare europeană, companiile nu vor primi granturi nerambursabile.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Startup-urile din Mureș pot primi investiții de până la 350.000 de euro printr-un nou fond regional
Credit autor: Punctul.

