
Primăria Târgu-Mureș pregătește reamenajarea completă a străzii George Enescu, una dintre străzile din zona zero a orașului, înțesată de clădiri istorice cum sunt Palatul Culturii sau Palatul Administrativ. Pentru asta, se licitează un contract în valoare totală estimată la 5,64 milioane lei, iar ofertele se primesc până pe 30 iunie.
Contractul are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor, asistența tehnică din partea proiectantului și verificarea proiectului tehnic. Tehnic, strada George Enescu este situată în zona centrală protejată a municipiului, încadrată în subzona CP1a a Planului Urbanistic General, care acoperă nucleul istoric al orașului. În total are o lungime de aproximativ 225 de metri, cu o suprafață de intervenție de 3.359 de metri pătrați.
Lucrările prevăzute acoperă mai multe domenii:
reparații și amenajări rutiere
instalații electrice
alimentare cu gaz
rețele de apă și canalizare
La care se adaugă proiectare tehnică pentru toate aceste categorii. Contractul include și o garanție pentru execuția lucrărilor de minimum 36 de luni, iar lucrările vor trebui finalizate în 12 luni.
Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Prețul ofertei are o pondere de 40%, în timp ce factorii tehnici cumulează 60%.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Strada George Enescu va fi reamenajată complet. Primăria pune la bătaie 5,6 milioane de lei
Credit autor: Maria Manu.
