
Un bărbat de 26 de ani, din județul Galați, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar în care este cercetat pentru înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și fals informatic. Două persoane din județul Mureș ar fi fost prejudiciate cu aproximativ 20.100 de lei.
Potrivit IPJ Mureș, la 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Cosmești, județul Galați.
Din cercetări a rezultat că bărbatul ar fi creat și folosit o pagină pe o rețea de socializare, unde s-ar fi prezentat drept reprezentant al unei instituții de credit și ar fi oferit, în mod fals, acordarea sau refinanțarea unor credite online.
În perioadele 13-16 iulie și 18-19 august 2026, două persoane din județul Mureș ar fi furnizat date personale și bancare, care ar fi fost folosite ulterior, fără drept, pentru contractarea a trei credite online în valoare totală de 12.300 de lei.
În cazul uneia dintre victime, suspectul ar fi utilizat și datele unui card bancar pentru efectuarea unor operațiuni financiare frauduloase în valoare de 7.800 de lei. Prejudiciul total estimat se ridică astfel la aproximativ 20.100 de lei.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Tânăr de 26 de ani, reținut după fraude online. Două persoane din Mureș, prejudiciate cu peste 20.000 de lei
Credit autor: Punctul.
