Știri

Tribunalul Suceava a decis ca studenţii Universităţii de Medicină Târgu Mureş să poată participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală

Studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) pot participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, în urma unei decizii a Tribunalului Suceava, după ce Liga Studenţilor din Iaşi a atacat în instanţă hotărârile conducerii universităţii mureşene. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie, relatează News.ro.
Tribunalul Suceava a suspendat, la cererea Ligii Studenţilor (LS IAŞI) şi a cinci studenţi ai Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) deciziile instituţiei de învăţământ prin care aceasta a condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică şi în căminele universităţii de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală.
Tribunalul Suceava a decis ca studenţii Universităţii de Medicină Târgu Mureş să poată participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Tribunalul Suceava a decis ca studenţii Universităţii de Medicină Târgu Mureş să poată participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button