Știri

Turnuri care „scuipă” apă din gura oamenilor – Trei fântâni din lume care să inspire Târgu Mureșul

Târgumureșenii știu bine ce înseamnă o fântână care adună lumea în jurul ei. Fântâna din Piața Teatrului a fost multă vreme unul din simbolurile orașului, însă o reabilitare nefericită, urmată de încă una în care s-au folosit materiale de slabă calitate, au deviat-o de la traseul de simbol al orașului și au plasat-o într-un con de umbră. E dovada vie că o simplă instalație cu apă poate deveni inima unui oraș, dar la fel de bine se poate și pierde în uitare și indiferență.
În lume, câteva orașe au dus însă ideea mult mai departe și au transformat fântânile publice în adevărate opere de artă, atracții turistice și motive de mândrie locală. Am ales trei dintre cele mai spectaculoase, ca inspirație pentru un weekend în care merită să visăm și noi puțin mai în mare.
Crown Fountain din Chicago, sau fântâna cu chipuri de oameni
În inima parcului Millennium din Chicago se ridică două turnuri de sticlă înalte de 15 metri, așezate față în față. Nu ar fi nimic ieșit din comun, dacă pe suprafața lor nu ar rula, pe ecrane uriașe cu LED-uri, chipuri video ale unor locuitori obișnuiți ai orașului. La un moment dat, fiecare chip își țuguie buzele și din „gura” lui țâșnește un jet de apă, spre încântarea copiilor care se așază dedesubt ca să se ude.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Turnuri care „scuipă” apă din gura oamenilor – Trei fântâni din lume care să inspire Târgu Mureșul

Credit autor: Maria Manu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button