În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 13 iulie a.c., au participat 258 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.
Verificări în zonele aglomerate pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19 at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Verificări în zonele aglomerate pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19
Credit autor: Marginean Erika.