Știri

VIDEO. Cauza ritmului de execuție extrem de lent pe lotul Câmpia Turzii-Chețani, Autostrada A3!

Pe lotul Câmpia Turzii-Chețani, parte din Autostrada A3, cei de la Straco au același ritm de execuție extrem de lent. Soluționarea problemelor financiare cauzate de insolvență se lasă așteptată, iar mobilizarea în teren este grăitoare, așa cum vedeți în cadrele aeriene făcute miercurea trecută.

Dacă până la începutul verii progresul a fost unul rezonabil la principalele structuri ale sectorului Chețani-Hădăreni, se pare că și aici muncitorii au dispărut, dând senzația unui șantier părăsit. Nodul rutier Chețani este singurul loc unde mobilizarea este apropiată de normalitate.

Stadiul fizic oficial este 27%, iar avansul mediu din 2019 a fost de doar 1,3 puncte procentuale pe lună. Prin urmare, în ritmul actual, ne este greu să credem că tronsonul de 15,7 km poate fi dat în circulație chiar și în anul 2021!

Solicităm responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să urgenteze constructorul în vederea finalizării nodului Chețani astfel încât lotul vecin al celor de la Astaldi-Max Boegl să poată fi deschis imediat ce va fi gata, după care să ia rapid o decizie privind continuarea lucrărilor pe restul proiectului.

 

Sursa: Asociația Pro Infrastructură


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: VIDEO. Cauza ritmului de execuție extrem de lent pe lotul Câmpia Turzii-Chețani, Autostrada A3!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button