
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav își extinde puternic rețeaua de conexiuni, după ce Wizz Air a anunțat deschiderea unei baze operaționale la Brașov și introducerea a patru noi rute internaționale. Potrivit informațiilor publicate de Oferte-Last-Minute.ro, Brașovul devine astfel a zecea bază operațională Wizz Air din România.
Noile curse vor lega Brașovul de Chișinău, Barcelona, Karlsruhe/Baden-Baden și Madrid, primele zboruri fiind programate pentru luna decembrie 2026.
Ruta Brașov – Chișinău va debuta în 17 decembrie și va fi operată marțea, joia și sâmbăta, cu tarife anunțate de la 99 de lei. O zi mai târziu, în 18 decembrie, vor începe zborurile spre Barcelona și Karlsruhe/Baden-Baden, ambele operate lunea și vinerea. Tarifele pornesc de la 159 de lei pentru Barcelona și de la 139 de lei pentru destinația din Germania.
Din 20 decembrie, Wizz Air va introduce și legătura directă Brașov – Madrid, cu două curse pe săptămână, miercurea și duminica. Prețurile anunțate pornesc de la 159 de lei, în limita locurilor disponibile.
Extinderea este importantă și pentru locuitorii din Mureș și din centrul Transilvaniei, care primesc astfel noi variante pentru zboruri directe spre Spania, Germania și Republica Moldova, Aeroportul Brașov-Ghimbav fiind o alternativă la aeroporturile din Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Sibiu.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Wizz Air își deschide bază la Aeroportul Brașov și lansează patru rute noi, inclusiv spre Barcelona și Madrid
Credit autor: Punctul.
