Știri

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, marcată prin acțiuni sociale și religioase la Sighișoara

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată la Sighișoara printr-o serie de activități dedicate vârstnicilor, persoanelor vulnerabile și pacienților Spitalului Municipal.
Joi, 1 octombrie, în centrele sociale din Sighișoara care funcționează sub auspiciile Bisericii Ortodoxe a fost săvârșită Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
Ulterior, beneficiarii centrelor s-au deplasat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara, unde părintele arhimandrit Emanuel Pleș și obștea mănăstirii le-au oferit o masă festivă.
Acțiunile au continuat la Spitalul Municipal Sighișoara, unde preoții sighișoreni au oficiat Sfânta Taină a Maslului. La slujbă au participat pacienți și membri ai personalului medical.
Părintele protopop Ovidiu Dan a arătat că manifestările au reprezentat și un prilej de recunoștință față de generațiile vârstnice și de atenție acordată persoanelor bolnave și aflate în nevoie.
Sursa: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei / Pr. protopop Ovidiu Dan
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, marcată prin acțiuni sociale și religioase la Sighișoara

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button