Administrație

Guvernul a adoptat Codul Administrativ

Guvernul a adoptat, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, Codul Administrativ, care conţine într-o formă simplificată reglementări care se regăsesc în prezent în 17 acte normative. Noile prevederi instituie mecanisme care preîntâmpină blocaje între instituţiile publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local.

Vicepremierul Daniel Suciu a precizat că actul normativ va putea fi îmbunătăţit când ajunge în parlament:

Este un act normativ care va ajunge în Parlament şi vor fi făcute corecturile pe care toţi actorii politici le vor considera necesare. În ultimele două luni am avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor actorilor din administraţie, toate structurile asociative în boardul cărora se află nu doar primari de la PSD, ne-au solicitat adoptarea Codului Administrativ. Criticile vizavi de justificarea urgenţei sunt folosite doar pentru a împiedica adoptarea acestui act normativ.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur adoptarea Codului Administrativ, pe care îl consideră un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România. El arată într-un comunicat de presă că este foarte grav că un astfel de act normativ care reprezintă baza legală a administraţiei publice să fie adoptat de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. Şeful statului consideră că dezbaterea Codului Administrativ este absolut necesară şi trebuie facută de către Parlament, transparent şi în urma unui amplu dialog social.

The post Guvernul a adoptat Codul Administrativ appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Guvernul a adoptat Codul Administrativ

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button