Maria Precup revine la conducerea Primăriei Reghin!

maria-precup-revine-la-conducerea-primariei-reghin!

Tribunalul Mureş a admis miercuri, 14 august, acţiunea în contencios administrativ formulată de Maria Precup, împotriva Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş şi a prefectului judeţului Mureş, pentru anularea Ordinului nr. 281/11 iulie 2019 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al municipiului Reghin.

Redăm, în rândurile de mai jos, soluţia pe scurt publicată pe portalul Tribunalului Mureş:

“Soluţia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş. Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Precup Maria, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş şi prefectul judeţului Mureş şi în consecinţă: Anulează Ordinul nr. 281/11 iulie 2019 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al municipiului Reghin. Dispune repunerea reclamantei în situaţia anterioară, cu plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii ordinului menţionat şi până la reluarea funcţiei de primar al municipiului Reghin. Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 281/11 iulie 2019. Definitivă. Pronunţată în condiţiile prevăzute de articolul 396 alineatul 2 Cod procedură civilă, azi, 14 august 2019.”
(Redacţia)

Post-ul Maria Precup revine la conducerea Primăriei Reghin! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Maria Precup revine la conducerea Primăriei Reghin!

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.