Administrație

Medicii din Târgu Mureș vor intra în această săptămână în noile apartamente ANL

Blocul a fost recepționat în luna august, se află vizavi de Liceul Teoretic ”Gheorghe Marinescu”, și a costat 6,5 milioane de lei.
Vor fi puse la dispoziția beneficiarilor 24 de apartamente, cu o camera sau 2 și 2 apartamente cu câte 3 camere.
Acestea au suprafețe cuprinse între 38,5 mp și 75,8 mp iar costul unei chirii, în funcție de salariu, este cuprins între 120 și 180 de lei pe lună.

Primarul Dorin Florea a anunțat în conferina de presă de azi că în această săptămână se vor semna contractele cu beneficiarii:

Încercăm să dăm aceste apartamente prin contracte, pe perioadă determinată, exact cât are nevoie rezidentul de această locuință. Preocuparea lui principală trebuie să fie formarea profesională, probabil anumite imperative pe care le are pe plan familial, dar nu la nesfârșit. Vom vedea care va fi acest termen după o discuție cu ei.

Dorin Florea a precizat că, după predarea apartamentelor, beneficiarii vor trebui să își întocmească actele pentru racordarea la gaz metan.
Totodată, Primăria Tg.Mureș a mai pus la dispoziție o locație pentru construirea a 200 de apartamente ANL pentru armată, pe strada Depozitelor, iar tot acolo se va construi și un bloc de 60 de locuințe pentru cadrele didactice.

Raluca Creț

The post Medicii din Târgu Mureș vor intra în această săptămână în noile apartamente ANL appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Medicii din Târgu Mureș vor intra în această săptămână în noile apartamente ANL

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button