Administrație

„Minivacanţele” de la Guvern, reglementate printr-o iniţiativă legislativă

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 26 iunie, în calitate de for decizional, modificarea legislativă inițiată de UDMR care obligă Guvernul să stabilească cel târziu până pe 15 ianuarie zilele nelucrătoare care preced şi succed zilele de sărbătoare, împreună cu stabilirea exactă a zilelor în care aceste ore de muncă vor fi recuperate.

Predictibilitate şi planificare mai eficientă

Dr. Vass Levente, deputat UDMR de Mureş, autorul modificării legislative, a subliniat că pe viitor Guvernul trebuie să stabilească, până cel târziu la jumătatea lunii ianuarie a fiecărui an, printr-o singură Hotărâre de Guvern, zilele nelucrătoare, care nu sunt prevăzute în Codul Muncii, dar care vor fi declarate astfel zile libere, precum și zilele în care acestea vor putea fi recuperate.

”UDMR a reușit să propună pentru adoptare un proiect care să faciliteze planificarea și previzibilitatea în sectorul antreprenorial, ca urmare a faptului că fiecare antreprenor și angajat va fi informat din timp despre zilele nelucrătoare pe lângă cele legale, din anul în curs și zilele în care orele de muncă vor putea fi recuperate. Aceasta va însemna o planificarea mai eficientă pentru familii, o mai bună coordonare a programului pentru părinții care lucrează în sectorul public și privat, o administrație publică mai eficientă și predictibilitate pentru antreprenori”, a precizat dr. Vass Levente.

Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României, prin urmare Guvernul va fi obligat la instituirea acestei măsuri deja în luna ianuarie 2020.

(Redacţia)

 

Post-ul „Minivacanţele” de la Guvern, reglementate printr-o iniţiativă legislativă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „Minivacanţele” de la Guvern, reglementate printr-o iniţiativă legislativă

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button