Administrație

Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat că a semnat, joi, ordinul de ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin, Maria Precup, după ce la finalul lunii mai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat decizia de incompatibilitate şi de conflict de interese dată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în 23 noiembrie 2015.
“În cursul acestei dimineţi am semnat, în baza Codului Administrativ care a intrat în vigoare, articolul 160, Ordinul de Prefect prin care am constatat încetarea de drept a mandatului doamnei (Maria Precup, – n.r.) ca urmare a rămânerii definitive a Raportului Agenţiei Naţionale de Integritate. Din momentul comunicării, ordinul produce efecte şi doamna primar Precup are la dispoziţie 10 zile să îl conteste în instanţa de contencios administrativ”, a declarat Mircea Duşa.
Conducerea Primăriei Reghin va fi exercitată de către viceprimarul Mark Endre Dezso.
ÎCCJ a respins, la finele lunii mai, ca nefondat recursul declarat de primarul din Reghin, Maria Precup, împotriva sentinţei nr.41 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.438/43/2015.
În decizia ANI se arată că Maria Precup s-a fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012  – 10 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al SC Dacia SA, încălcând, astfel, dispoziţiile articolului 87, alineatul (1), litera d) şi k) din Legea nr. 161/2003, precum şi articolului 91, alineatul (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

(www.agerpres.ro)

Post-ul Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Reghin

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button