Primăria Sighişoara, felicitată de Ministerul Afacerilor Externe

primaria-sighisoara,-felicitata-de-ministerul-afacerilor-externe

Ministerul Afacerilor Externe a României a felicitat municipiul Sighişoara pentru organizarea unor activităţi în contextul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, după ce a fost gazda membrilor reprezentanţilor permanenţi în cadrul Comitetului Politic şi de Securitate, precum şi a conferinţei “Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”.
“România şi-a exercitat Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, organizând pe durata mandatului o vizită pe teritoriul său pentru reprezentanţii permanenţi în cadrul Comitetului Politic şi de Securitate (COPS) de la Bruxelles, la care au participat şi consilierii acestora. La acest eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţii Serviciului European de Acţiune Externă, Comisiei Europene, Secretariatului General al Consiliului şi Serviciului Juridic al Consiliului. Municipiul Sighişoara a avut privilegiul de a fi ales printre punctele de promovare a valorilor naţionale a statului membru al UE care şi-a exercitat Presedinţia semestrială a Consiliului UE, România. Pe parcursul vizitei şi la finalul acesteia, România s-a bucurat de o evaluare pozitivă primită din partea participanţilor. Vizita Cetăţii Medievale Sighişoara a contribuit la o mai bună cunoaştere a istoriei, culturii şi geografiei ţării noastre şi la consolidarea profilului şi imaginii României în cadrul UE (…) Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleşcanu a adresat primarului municipiului Sighişoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, mulţumiri pentru sprijinul acordat cu profesionalism, seriozitate şi dinamism pe durata vizitei”, a anunţat, joi, Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, în contextul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighişoara, a organizat, în luna aprilie, conferinţa “Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”.
În cadrul conferinţei de la Sighişoara au fost formulate o serie de recomandări şi orientări suplimentare privind calitatea în practica patrimoniului cultural, care să contribuie la dirijarea următoarelor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene, în contextul unei abordări europene comune a patrimoniului cultural, dar şi al particularităţilor locale.

(www.agerpres.ro)

Post-ul Primăria Sighişoara, felicitată de Ministerul Afacerilor Externe apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primăria Sighişoara, felicitată de Ministerul Afacerilor Externe

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.