Administrație

Primarul municipiului Reghin, proces pierdut definitiv cu ANI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins miercuri, 29 mai, ca nefondat, recursul înaintat de primarul municipiului Reghin, Maria Precup, împotriva sentinţei nr. 41 din 15 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, care a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de Maria Precup în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

“Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 489 alineatul (3) Cod prrocedură civilă, formulată de recurenta-reclamantă Precup Maria. Respinge cererea de suspendare a soluţionării recursului declarat de recurenta-reclamantă Precup Maria, împotriva sentinţei nr. 41 din 15 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 438/43/2015, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019”, se precizează pe site-ul Instanţei Supreme.

În luna noiembrie 2015, inspectorii ANI arătau că în perioada 19 iunie 2012 – 10 decembrie 2014 primarul municipiului Reghin s-ar fi aflat în stare de incompabilitate, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al SC Dacia SA, “încălcând, astfel, dispoziţiile articolului 87, alineatul (1), litera d) şi k) din Legea nr. 161/2003, precum şi articolului 91, alineatul (3), teza I din Legea nr. 161/2003.”

Ce prevede legea în caz de incompatibilitate

Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali, Capitolul II – Exercitarea mandatului de către aleşii locali, Secţiunea a 2-a – Exercitarea mandatului de către primar prevede următoarele:

Articolul 15, (2): Calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:

a) demisie;

b) incompatibilitate;

c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;

d) imposibilitatea de a o fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;

e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

f) punerea sub interdicţie judecătorească;

g) pierderea drepturilor electorale;

h) deces.

Articolul 16, (1): În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului.

(2): Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

Alex TOTH

Post-ul Primarul municipiului Reghin, proces pierdut definitiv cu ANI apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primarul municipiului Reghin, proces pierdut definitiv cu ANI

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button