Cultură

Bacalaureatul a continuat astăzi cu evaluarea competențelor digitale

Proba se va adesfășura și pe parcursul zilei de mâine.

Opiniile privind dificultatea testului de astăzi au fost împărțite, însă absolvenții care l-au susținut la Colegiul Unirea din Târgu Mureș sunt convinși că toată lumea îl va trece:


Inspectorul școlar general adjunct, Sabin Pășcan a subliniat că nu s-au înregistrat niciun fel de reclamații sau nereguli la testul de competenție de astăzi, iar toți cei înscriși s-au prezentat la examen:

Este în plină desfășurare proba de evaluare a competențelor digitale, la care sunt așteptați 912 candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Pentru probele de competențe sunt 32 de centre de examen, iar pentru probele scrise care încep cu 1 iulie, în județul Mureș sunt organizate 10 centre de examen și trei subcomisii. Practic, elevii care au participat la această probă au promovat cu toții, comisia de evaluare notează elevii cu calificativele de mediul, avansat și experimentat.

Sabin Pășcan, care este președintele comisiei de organizare al Bacalaureatului din județul Mureș, a mai spus că până acum au avut loc probele de competențe lingvistice orale la Limba română și la Limba maternă.
A existat un singur caz de eliminare a unui candidat, căruia i-a sunat telefonul în timpul examenului. Acesta are dreptul să reia examenul doar anul viitor în toamnă.

Prima probă scrisă, cea la Limba şi Literatura română, se va desfăşura la data de 1 iulie, testul la Limba şi Literatura maternă fiind programat ziua următoare. Proba obligatorie a profilului va fi susţinută la data 3 iulie, iar ultimul examen, cel la alegere a profilului şi specializării, se va desfăşura pe 4 iulie. Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi anunţate la data de 13 iulie.

Valeriu Russu

The post Bacalaureatul a continuat astăzi cu evaluarea competențelor digitale appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Bacalaureatul a continuat astăzi cu evaluarea competențelor digitale

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button