Cultură

Casa Reghin, gazdă primitoare vizitatorilor pe Platoul Fâncel

Casa municipiului Reghin la Festivalul Văii Gurghiului și-a întâmpinat și în acest an oaspeții cu un mănunchi de frumuseți, grație implicării Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Bibliotecii Municipale „Petru Maior”, Centrului de Informare Turistică Reghin și a Serelor Reghin. Vizitatorii au avut parte de expoziții de carte, de icoane, fotografii etnografice, alături de zestrea meșterilor  populari, toate învăluite în frumoasele flori, grație Serelor Reghin care au făcut ca și în acest an standul reghinului să se ridice la înălțime.„Am participat și în acest an la Festivalul Văii Gurghiului de pe platoul Fâncel, așa cum o facem încă de la prima ediție, alături de toate instituțiile de cultură din oraș. Am organizat în căsuța Reghinului o expoziție cu fotografii care redau imagini din viața satului, care fac referire la ocupații, obiceiuri, atât cele din viața de familie cât și cele calendaristice.  În mijlocul standului, la loc de cinste a fost o expoziție de icoane , în contextul în care 2019 a fost  declarat de către Biserica Ortodoxă Română ca fiind „Anul omagial al satului românesc”. Biserica și simbolurile creștine  sunt cele în jurul cărora s-a născut și supraviețuit satul traditional  și cultura populară.  Ne-au fost alături și de această data meșterii populari cu obiecte tradiționale, și desigur multe flori, grație Serelor Reghin. De fiecare data amenajăm standul în așa fel încăt să fie și frumos, și util dar și interesant pentru vizitatori”, ne-a declarat Roxana Man, directorul Muzeului Etnografic „Anton Badea”.

Alina Pușcaș, rugăciune în culoare

Iconele expuse aparțin creatoarei Alina Pușcaș, rodul muncii ei de cinci ani fiind transpus în cele 27 de icoane expuse vizitatorilor.„M-am întâlnit cu icoana pictată în anul 2015 în  cadrul unei tabere organizată la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin   și de atunci mi-a pătruns atât de adânc în suflet  încât nu m-am mai putut desprinde de ea. A devenit parte din mine, e rugăciunea mea în culoare”, ne-a declarat Alina Pușcaș.

Post-ul Casa Reghin, gazdă primitoare vizitatorilor pe Platoul Fâncel apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Casa Reghin, gazdă primitoare vizitatorilor pe Platoul Fâncel

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button