Cultură

Creativitatea micilor artiști, pusă în valoare la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin organizează în luna iulie cea de a 5-a ediție a Taberei Etnografice de Vară „Gura Satului”. Cu acest prilej sunt organizate activițăți de grup care vizează comunicarea, creativitatea și umorul, în două etape, 1-5 iulie: ateliere de creație, respectiv 8-12: ateliere de comunicare .

„Am încercat să combinăm ateliere de creație, pe care le facem de câțiva ani, cu ateliere de comunicare, de aceea am și ales un titlu sugestiv -Gura satului. Sunt activități care vizează îmbunătățirea comunicării și desprinderea unor învățăminte din lumea satului.  ”Gura satului” este un mod de comunicare defectuos, care are la bază lipsa de încredere în noi și în ceilalți, a valorii personale și  lipsa empatiei. Gura satului, suntem noi, fiecare, atunci când judecăm, când nu ascultăm și nu înțelegem nevoile reale ale noastre și ale celorlalți”, a precizat  Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin.

De la pictură, la poveștile din lumea satului

Seria atelierior de creație a fost deschisă luni, 1 iulie, cu un moment dedicat picturii, invitat fiind artistul plastic Elena Harja. Atelierele au continuat marți, 2 iulie, cu o incursiune în tehnica fetrului, susținută de meșterul popular Adelina Tavirlău, miercuri, 3 iulie,  venind iar rândul artistului Elena Harja, cu un inedit atelier de metafore, prilej cu care  participanții au avut parte de învățăminte din lumea statului aprofundate prin tehnica povestirilor, lecturi din opera semnată de Elena Harja.

Ultimele două zile din prima săptămână din cadrul taberei „Gura Satului” îi vor avea ca invitați pe Mărioara Kulcsar și Alexandrina Biriș care vor coordona ”Atelierul de confecționat podoabe” de joi, 4 iulie, respectiv ”Atelierul de cusut” de vineri, 5 iulie.

„Copiii sunt intuitivi și sinceri, la această  vârstă, și pot fi receptivi la mesaje care au ca scop să-i sensibilizeze față de semeni, să fie atenți la preocupările, nevoile și chiar problemele pe care le întâmpină prietenul, colegul sau o persoană din grup.  De aceea ne-am propus să îi susținem,  să îi sprijinim în procesul lor natural de maturizare, să le întărim comportamentul pozitiv și formarea  unei atitudini  deschise, care favorizează înțelegerea, cooperarea și  bunăvoința”, a subliniat Roxana Man.

Post-ul Creativitatea micilor artiști, pusă în valoare la Muzeul Etnografic „Anton Badea” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Creativitatea micilor artiști, pusă în valoare la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button