Cultură

Galerie Foto: Tradiția șezătorii, reînviată la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

Muzeul Etnografic ”Anton Badea”, cu sprijinul Municipiului Reghin, a  organizat sâmbătă, 18 mai, a doua ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”. Primul punct de atracție a fost expoziție de mineralogie cu eșantioane care aparțin colecționarului Arthur Szabo, expoziție care  poate  fi văzută până în data de 1 iulie 2019.

„Este o expozitie de mineralogie, care cred, eu, merită vizitată, pentru că dincolo de calitățile și frumusețea acestor pietre, roci, cristale care se găsesc în scoarța terestră și în mediul înconjurător, de la natură învătăm foarte multe lucruri. Există o legătură  puternică și o interacțiune permanentă între noi și mediu, chiar și cel anorganic, de aceea este important  să ne păstrăm  curiozitatea față de tot ceea ce e nou, să ne lăsăm fascinați de natura care creează neîncetat, să avem mintea deschisă, pentru a putea cunoaște toate aceste bogații ale naturii”, a precizat Roxana Man, directorul Muzeului Etnografic „Anton Badea”.

Nevoia de unitate, de solidaritate între oameni

Al doilea moment înclus în cadrul programului „Noaptea Muzeelor”  a fost cel al atelierelor pentru copii, punctul culminant fiind șezătoarea, prilej pentru cei interesați să învețe taina cusutului direct de la meșterii populari.

„Acest proiect vine în continuarea unui curs de cusut care s-a desfășurat anul trecut intitulat ”Arta casnică” care s-a bucurat de un interes crescut din partea publicului feminin, motiv pentru care ne-am dorit să dezvoltăm conceptul într-un cadru mai larg, cu mai multe femei, sub forma unei șezători. ”Șezătoare la muzeu”  este un gen de activitate și  care se desfășoară deja în multe alte locuri ale țării. Sunt șezători urbane care au fost create și funcționează după principiul și  modelul celor rurale, adaptate la nevoia de nou, care răspund nevoii  de socializare și  de redescoperire a  valorilor  traditioanle, simple.  Șezătorile tradiționale  se organizau în perioada rece, pentru a munci dar și pentru a transmite  obiceiuri şi deprinderi de viaţă, materializând un scop economic, acela de a face îmbrăcăminte, răspundeau atunci și răspund și acum  unei nevoi sociale, de unitate și de solidaritate între oameni. Această nevoie  nu a dispărut, formele de împlinire s-au schimbat,  însă nevoia a rămas, de a fi fi împreună, de a ne ajuta unii pe alții, și de a împărtăși din trăirile noastre de zi cu zi”, a precizat Roxana Man.


















 

Post-ul Galerie Foto: Tradiția șezătorii, reînviată la Muzeul Etnografic „Anton Badea” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Galerie Foto: Tradiția șezătorii, reînviată la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button