Cultură

Peste 5.000 de elevi mureșeni și-au testat astăzi cunoștințele la limba română

Evaluarea la clasa a IV-a a început la ora 9. Timp de 60 de minute, elevii au avut de rezolvat o serie de cerințe, pornind de la un text la prima vedere.
Notele nu se trec în catalog, dar ele vor fi analizate pentru ca elevul să se poată îndrepta până la evaluarea reală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie-Matei:

S-au înscris un număr de 5.478 de elevi. Rezultatele de la aceste teste nu se comunică public, ele sunt analizate la nivelul clasei și la nivelul școlii, urmând ca acestea să fie transmise la Ministerul Educației Naționale.

La Gimnaziul ”Europa” din Târgu Mureș, peste 100 de elevi au simțit astăzi emoțiile examenului.

Directorul adjunct, Papp Eniko:

Am primit din timp subiectele, dar am avut mulți elevi, 130 de elevi la cele 5 clase de a IV-a. Am reușit să xeroxăm și să împărțim lucrările, totul s-a desfășurat normal. Absenți nu am avut deloc. Învățătorii de la clasă, cu încă o persoană, vor corecta testele și părinții vor fi informați, vor veni ori la ședință cu toții împreună, dar fiecare va cunoaște rezultatele doar pentru copilul său.

Deși au avut emoții, elevii au spus că subiectele nu au fost grele, mai ales dacă s-au pregătit puțin înainte.

Evaluarea la clasa a IV-a continuă mâine, cu proba la matematică, iar în 16 mai va avea loc proba la limba maternă.

Raluca Creț

The post Peste 5.000 de elevi mureșeni și-au testat astăzi cunoștințele la limba română appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 5.000 de elevi mureșeni și-au testat astăzi cunoștințele la limba română

Credit autor: VIRGIL NATEA.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button