Cultură

Therme Forum – un eveniment special la FITS 2019

A 26-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu continuă cu spectacole și alte evenimente speciale importante în contextul dezvoltării culturale a României în următorii ani.

Therme Forum, dezbaterea care aduce laolaltă arhitecți și designeri celebri în toată lumea, revine, pentru al doilea an consecutiv, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, din 20 până în 22 iunie, în Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat al Germanilor din România. Pornind de la tema ediției din 2019 a FITS, ARTA DE A DĂRUI, Forumul Therme din acest an va explora modalitățile în care experiența fizică și virtuală a publicului de teatru modelează comunități și influențează artele spectacolului și durabilitatea organizațiilor noastre. Acest eveniment unic reunește arhitecți, creatori și profesioniști din domeniul teatrului, continuând o dezbatere publică începută în cadrul Therme Forum 2018, în vederea pregătirii proiectului și construcției unui nou centru de spectacole la Sibiu.

Dintre invitați îi amintim pe: Constantin Chiriac (Sibiu International Theatre Festival, ROU), Robert C. Hanea (Therme Group), David Baile (International Society for the Performing Arts, USA), Alexandru Găvozdea (The Order of Architects of Romania), Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA), Fiona Zisch (UCL – Neuroscience and Architecture, GBR), Andy Bryce, Daniel Wright (RSHP, Great Britain), José Garrido (Ian Ritchie Architects, GBR), Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, DEU), Deborah Aydon (Liverpool Everyman Theatre, GBR), Gary McCluskie (Diamond Schmitt Architects, CAN), David Howarth (DRDH Architects, GBR), Guo Chenzi & Lynn Fu (Yue Opera Town, CHN), Annette Mees (Royal Opera House Covent Garden, GBR).

Conferința de presă pentru acest eveniment va avea loc în 21 iunie, de la ora 10:00, la Sala Oglinzilor – Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu. Vor participa Octavian Saiu, Constantin Chiriac și Robert C. Hanea.

Evenimentele FITS 2019 au continuat în sălile de spectacole și pe străzile sau în piețele Sibiului. Piața Habermann a fost luată cu asalt de către spectatorii dornici de distracție în aer liber, în timp ce la Fabrica de Cultură s-a declarat „Starea de asediu” a lui Albert Camus, pusă în scenă de Theatre de la Ville-Paris, în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota. Pentru cei care l-au ratat ieri, spectacolul are încă o reprezentație astăzi. O surpriză extrem de plăcută pentru toți cei prezenți în sală s-a dovedit a fi spectacolul „Spiritul dansului” al companiei Zhejiang Song&Dance Theatre Co.,Ltd. din China: dans contemporan la cel mai înalt nivel!

Un alt eveniment de excepție al FITS 2019 este expoziția „Arta de a dărui”, de la Muzeul Național Bruckenthal, expoziția adună laolaltă lucrări de grafică și litografii semnate de patru mari artiști ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt. Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese și, prin aceasta, aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor, a celuilalt. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță.
Cuprinsă în programul FITS 2019, expoziția „Arta de a dărui: Picasso, Matisse, Dali și Klimt”, evidențiază totodată rolul colaborării inter-instituționale precum și colaborarea cu colecționari privați. Cele 35 de lucrări expuse provin din colecția avocatului George Șerban.

Astăzi, la ora 17:00 și la ora 20:00 ne revedem cu Fanfara din Cozmești. De la ora 19:30, în Piața Habermann, ULBS prezintă spectacolul „La lilieci”, în regia lui Marian Râlea, iar TNRS prezintă de la ora 22:00 „Yvonne”, un spectacol complex, un text tragicomic, o metaforă cinică despre superficialitatea normelor sociale care capitulează în fața formelor fără fond ale lumii contemporane.

Festivalul de Teatru de la Sibiu a început în 14 iunie și promite să dăruiască publicului prezent o mare de diversitate culturală și artistică. Programul festivalului poate fi consultat pe www.sibfest.ro. Organizatorii festivalului reamintesc de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerului UniCredit Bank, care te ajută să fii mereu conectat la tot ce se întâmplă în festival: program spectacole, bilete, locațiile spațiilor de joc, personalizare experiență FITS. Ea poate fi descărcată accesând: http://onelink.to/gjn7c2

Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). În timpul festivalului, Agenția va fi deschisă zilnic, între 10:00 și 20:00.

Sursă: www.sibfest.ro

Post-ul Therme Forum – un eveniment special la FITS 2019 apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Therme Forum – un eveniment special la FITS 2019

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button