Noua lege a pensiilor a fost adoptatã, ieri, de plenul Camerei Deputaților ca for decizional în acest caz

noua lege a pensiilor a fost adoptata ieri de plenul camerei deputatilor ca for decizional in acest caz

Reprezentanții coaliției la putere au subliniat cã prin adoptarea acestei legi se pune ordine în sistem și au anunțat cã punctul de pensie va crește succesiv pânã în 2021.

Noua Lege a pensiilor prevede o creştere treptată a punctului de pensie, de la 1.265 de lei la 1 septembrie, anul acesta, la 1.775 de lei în 2020 şi la 1.875 de lei în 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu inflaţia şi cu 50% din creşterea reală a câştigului mediu brut realizat, potrivit proiectului. Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv.

Persoanele cu vechime de minimum 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariu, iar cei cu vechime între 10 şi 15 ani, aflaţi în pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă, la fel, câte un procent.

De asemenea, potrivit noii Legi a pensiilor, se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Dacă dupa recalcularea conform adeverinţelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată iniţial. Proiectul prevede tot patru categorii de pensii: de limită de vârstă, anticipată, de invaliditate şi cea de urmaş.

Inițiatorii noii legi a pensiilor au dat asigurãri cã nicio pensie nu va scãdea odatã cu aplicarea acesteia și cã vârsta standard de pensionare se va menține.

Deși în parlament nu a existat niciun vot împotrivã, opoziția a criticat documentul pe care îl considerã un demers electoral.

The post Noua lege a pensiilor a fost adoptatã, ieri, de plenul Camerei Deputaților ca for decizional în acest caz appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Noua lege a pensiilor a fost adoptatã, ieri, de plenul Camerei Deputaților ca for decizional în acest caz

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.