România, în valul II al riscului de țară

romania in valul ii al riscului de tara

Creşterea economică anuală globală a atins punctul culminant în ultimii 2 ani. Analiști economici prognozează un declin al economiei mondiale în anii 2019 şi 2020, iar România se află în valul II al riscului de țară care ar putea fi afectat de recesiunea mondială.

Un studiu realizat de compania Euler Hermes, care a studiat principalele rute de încetinire globală a economiilor individuale, a reușit să identifice ţările cele mai vulnerabile în cazul unei crize globale, care s-ar manifesta pe trei canale diferite: finanţare externă, comerţ şi preţul mărfurilor. Analiza evidenţiază acele economii care ar putea fi afectate cel mai serios de o recesiune relativ puternică sau bruscă, dacă nu au politici corective adecvate. Rezumând pe cele trei canale principale şi excluzând acele ţări care se află deja în categoria celor mai defavorizate ţări raportul stabilește că şase ţări sunt „cele mai vulnerabile” la o încetinire globală: Argentina, Cipru, Turcia, Bahrain, Iordania şi Tunisia. În schimb, alte 12 ţări au fost identificate ca fiind „mai vulnerabile” şi ar necesita o monitorizare atentă în cazul în care încetinirea globală s-ar dovedi deosebit de puternică. Acest al doilea grup include câteva economii mai mari, cum ar fi Italia, România, Croaţia, Africa de Sud, Algeria, Oman şi Vietnam.

În ce privește România, riscul predominant este adus de inflaţia în creştere, în timp ce ratele dobânzilor rămân neschimbate. Banca Naţională a României (BNR) a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 2,5%, chiar dacă inflaţia a crescut din luna februarie de la 3,8%, la 4% în martie şi 4.1% în aprilie. Îngrijorările indică o creştere substanţială a inflaţiei prognozate pentru sfârşitul anului în curs de la 3% anterior la 4.2%.

Rata şomajului a rămas la un nivel istoric de doar 3,3%, în timp ce creşterea salariilor medii nete s-a accelerat la 14% anual în martie ac. În plus, moneda naţională, care a fost remarcabil de stabilă în 2018, a scăzut anul acesta față de euro cu 2 % pe fondul lărgirii deficitelor de cont curent și bugetar, chiar dacă în ultima perioadă ea dă semne de redresare.

În perioada următoare BNR va trebui să lupte pentru reducerea dezechilibrelor macroeconomice. Va putea face acest lucru doar menţinând un control ferm asupra lichidităţii pieţei monetare, dar acest lucru este probabil să fie însoţit chiar si de majorarea ratei dobânzii în cursul acestui an. Într-adevăr, inflaţia în creştere (mai ales în România şi Ungaria) a fost asociată şi cu o creştere economică mult peste nivelul ţărilor mai dezvoltare din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, creşterea de 5.1% a Produsului Intern Brut din România pentru primul trimestru are ataşată şi deficitele cele mai ridicate enunţate mai sus. Acestea, potenţate de anumite incertitudini la nivel politic şi în lipsa măsurilor de ajustare a dezechilibrelor care se completeze politica monetară se pot uşor materializa în presiuni asupra cursului de schimb, ca supapă de reglare pe termen scurt, atrage atenția Mihai Chipirliu, Head of Risk Analysis la Euler Hermes România.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.adevarul.ro

The post România, în valul II al riscului de țară appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: România, în valul II al riscului de țară

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.