Sistemul informatic al Fiscului a rămas în sec. XX, reclamă sindicaliștii

sistemul-informatic-al-fiscului-a-ramas-in-sec.-xx,-reclama-sindicalistii

Sindicatul Național al Funcționarilor ”Meridian” acuză Guvernul că a anulat un împrumut de 70 milioane de euro de la BERD, făcut în 2013, pentru modernizarea sistemului fiscal.
Președintele sindicatului, Voinea Negoiță, a declarat pentru radio Tg.Mureș că s-au cheltuit 18 milioane de euro pe analize si consultanță, care urmează să fie restituiți deși măsurile au rămas la stadiul de promisiuni:

Avem de gând să facem anumite demersuri, în sensul că dacă în urma solicitărilor noastre nu se va face nimic, vom cere sprijinul membrilor noștri pentru a demara și alte acțiuni, chiar și greva dacă altfel nu se poate. Trebuie ca jumătate plus unul din numărul membrilor noștru de sindicat să-și dea acordul pentru a declanșa un conflict de muncă. Deocamdată așteptăm răspunsul Ministerului de Finanțe, ei au spus că vor lua niște măsuri, din păcate nu le-am văzut; mai așteptăm, totuși, o vară.

Sistemul informatic al ANAF riscă să cadă și să se piardă toată baza de date fiscală, ceea ce ar fi un dezastru, atenționează liderul sindical Voinea Negoiță:

Sistemul informatic cade din ce în ce mai des, pentru asta s-a apelat din nou la depunerile pe hârtie, așa cum stau lucrurile cu Declarația unică. Deci problemele sunt grave, sper să avem și ajutorul societății civile pentru că altfel riscăm la un moment dat să se blocheze cu totul și, mai grav, să se și piardă datele din acest sistem informatic și atunci într-adevăr va fi un dezastru pentru toată societatea.

Un alt motiv de revoltă al sindicaliștilor este deficitul de personal de la ANAF, care la această oră depășește 20 la sută.

Valeriu Russu

The post Sistemul informatic al Fiscului a rămas în sec. XX, reclamă sindicaliștii appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sistemul informatic al Fiscului a rămas în sec. XX, reclamă sindicaliștii

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.