Eveniment

Grav accident rutier pe Calea Sighișoarei din Tg.Mureș

Astăzi, în jurul orei 15.15, pe strada Calea Sighisoarei din municipiul Tîrgu Mureș, un bărbat, de 78 de ani, din Tîrgu Mureș, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus ce circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, de 37 de ani, din Tîrgu Mureș.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, de 78 de ani, precum și rănirea gravă a unei pasagere, de 80 de ani, din Tîrgu Mureș, aflată în autoturismul condus de acesta, care a fost transportată la unitatea spitalicească pentru acordare de îngrijiri medicale.

De asemenea, conducătorul auto, de 37 de ani, posibil rănit ușor, a solicitat transportul la spital în vederea efectuării de investigații medicale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-ar fi produs pe fondul pătrunderii pe sensul opus de circulație a conducătorului de 78 de ani, posibil din cauze medicale.

Cadavrul bărbatului decedat urmează a fi transportat la SML Tîrgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii nefericitului incident.

Cristian Virag:


Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri în zonă.

Bianca Tomuț

The post Grav accident rutier pe Calea Sighișoarei din Tg.Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Grav accident rutier pe Calea Sighișoarei din Tg.Mureș

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button