Eveniment

Sâmbătă: expoziţie de artefacte şi excursie în cetatea dacică din Valea Zânelor

O serie de artefacte arheologice, precum şi rezultate ale unor cercetări ştiinţifice privind tezaure şi aşezări dacice vor fi prezentate publicului în cadrul ‘Zilei Cetăţii Zânelor’, ce va avea loc sâmbătă, în staţiunea Covasna.

Participanţii vor avea, printre altele, ocazia de a vedea o expoziţie cu obiecte descoperite în timpul lucrărilor arheologice efectuate la cetatea din Covasna, de a afla despre tezaure dacice recuperate prin investigaţii judiciare, vor putea lua parte la ateliere de desen, olărit şi pictură pe vase ceramice, precum şi la jocuri moderne sau tradiţionale, cum ar fi ţurca. De asemenea, vor putea face o excursie ghidată până la cetate şi degusta mâncăruri preparate cu ingrediente folosite şi pe vremea dacilor.

Activităţile au loc în aer liber de la ora 10,30, la Casa Nedeii din Valea Zânelor, iar participarea publicului este gratuită, anunță reprezentanţii Asociaţiei Culturale Cetatea Dacică-Valea Zânelor, care organizează acest eveniment pentru a patra oară.

Potrivit specialiştilor, cetatea dacică din Covasna a fost ridicată în urmă cu aproape 2.000 de ani şi este una dintre cele mai mari cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei, fiind înconjurată de mai multe ziduri fortificate înalte de aproape doi metri, foarte bine conservate, ce pot oferi detalii importante despre modul de organizare a defensivei dacice. În jurul cetăţii s-au ţesut, de-a lungul timpului, numeroase legende. Potrivit uneia dintre ele, cetatea ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, iar potrivit alteia, aici ar fi ascunsă o importantă comoară.

Primele săpături la cetate au fost făcute în anii 1942-1943 de către arheologul clujean Alexandru Ferenczi şi au fost continuate în 1949 de profesorul Constantin Daicoviciu, împreună cu alţi arheologi, iar în anul 1968 au fost reluate de Szekely Zoltan, de la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

În anul 1995, în urma unei furtuni puternice care a smuls arborii din rădăcini şi a culcat pădurea la pământ, au ieşit la iveală o parte dintre zidurile cetăţii, iar în 1998 au început cercetările arheologice şi interdisciplinare efectuate sub egida Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Inventarul arheologic descoperit aici este de o mare varietate tipologică şi utilitară, de la ceramică, unelte şi ustensile, până la monede, accesorii vestimentare şi podoabe, cum ar fi fibule din bronz, fier şi argint, pandantive, cercei, brăţări şi colane din bronz, mărgele din sticlă şi chihlimbar. De asemenea, aici au fost descoperite două temple dacice.

‘Ziua Cetăţii Zânelor’ este organizată cu sprijinul Primăriei şi Casei de Cultură Covasna, al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Asociaţiei Cultural-Creştine ‘Justinian Teculescu’, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, Federaţiei Române de Oină şi Asociaţiei Române a Jocurilor şi Sporturilor Tradiţionale.

The post Sâmbătă: expoziţie de artefacte şi excursie în cetatea dacică din Valea Zânelor appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sâmbătă: expoziţie de artefacte şi excursie în cetatea dacică din Valea Zânelor

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button