Eveniment

Traian Berbeceanu a prezentat radiografia unei mârșăvii judiciare

Una dintre vedetele zilei la Bookfest Tg. Mureș, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, Traian Berbeceanu, a fost întâmpinat cu aplauze în foaierul Teatrului Național de câteva sute de cititori care au ținut să-l cunoască și să-i cumpere cartea.
El nu se consideră un justițiar și, cu toate că a fost arestat și anchetat chiar pentru modul în care a condus propriile anchete, continuă să aibă încredere în justiția românească:

Nu am evaluat vreun risc în momentul în care am hotărât să scriu această carte și mai ales să o public, e vorba doar de beneficiul de a ajunge la cititori ceea ce am vrut să transmit. Sunt riscuri pe care și le asumă orice polițist operativ. Am scris cartea cu toată deschiderea, cu toată sinceritatea și îmi doresc ca ceea ce a pățit Berbeceanu să nu e mai poată întâmpla. Am avut parte doar de reacții pozitive din partea cititorilor și nu am avut de suferit deloc institutional. Românul trăiește într-o țară sigură și instituțiile statului își fac datoria chiar dacă sunt sincope și mai sunt și excepții.

În cartea autobiografică „Radiografia unei mârșăvii judiciare”, Traian Berbreceanu arată cum s-a ajuns la anchetarea lui și la „inculparea cu orice preț”, dar și cum a fost achitat .
El a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, acuzat că sprijină o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
Fostul polițist a fost achitat în 2016, fiind găsit nevinovat pentru toate faptele pentru care fusese acuzat, ulterior ieșind la pensie.

Valeriu Russu

The post Traian Berbeceanu a prezentat radiografia unei mârșăvii judiciare appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Traian Berbeceanu a prezentat radiografia unei mârșăvii judiciare

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button