Învățământ

FOTO: “Bobocii” şcolilor mureşene cuprinşi de “Fascinaţia copilăriei”

Lumea poeziei are un farmec aparte. Spre deosebire de basm, aceasta este mai greu accesibilă copiilor. Jocul cuvintelor, rimele, semnele de punctuaţie  par să ascundă în ele mesajul poetic. Aşa se explică numărul mic de copii care doresc să citească din proprie iniţiativă poezii.

Majoritatea preferă să le asculte. De la titlu până la final, se lasă purtaţi de vraja versurilor – semn că le-au înţeles. Unii dintre ei, impresionaţi de stilul interpretării – abordat de cel care citeşte sau recită, încearcă în lectura unui text liric să fie cât mai expresivi pentru a încânta ascultătorii.

Ca o încurajare pentru elevii cu înclinaţii în acest perimetru al literaturii, la iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş am promovat concursul “Fascinaţia copilăriei” la nivelul claselor I.

Transmiterea  mesajului poetic, trăirea emoţională declanşată, intonaţia, dicţia, mimica, iată câteva criterii care vor pune la încercare elevi de 7-8 ani  în concursul pe care ni-l propunem.

Pe scenă au urcat copii talentaţi, dispuşi să se întreacă chiar pe ei. Cele mai frumoase poezii inspirate din lumea plantelor şi animalelor au fost  recitate cu pasiune sensibilizând publicul ascultător și juriul.

Concursul a avut o comisie de jurizare din care au făcut parte: prof. dr. Dumitru Orosan – inspector de specialitate, Inspectoratul Şcolar JudeţeanMureş, prof. înv. primar Rodica Lazăr- Târgu-Mureş, prof. înv. primar Elena Drăgan, prof. Andreea Togănel şi bibl. Florina Anghel.

Pe lângă recitatori, și-au dat concursul și: Elena Violeta Man – prof. înv. primar Școala Gimnazială Cașva, Sorana Fărcaş – Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Târgu-Mureș, prof. Eliza Bucur – Palatul Copiilor Târgu-Mureș, Maria Joo Coman – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgu-Mureș.

Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Mureș, prin inspectorul de specialitate prof. dr. Dumitru Orosan, în colaborare cu Sindicatul din Învățământ ,,Spiru Haret” Mureș, prin președintele Ioan Săcărea.

Organizatorii concursului sunt responsabilii cercurilor pedagogice din fiecare zonă, coordonați de prof. înv. primar Maria Rezi, prof. Irina Vidrăsan și  prof. înv. primar Marinela Iancu.

S-au acordat diplome de participare, premiul ,,Fascinaţia copilăriei”, premii pentru locurile întâi, doi, trei şi menţiuni. Diplomele au fost însoţite de cupe.

Până ce membrii juriului au deliberat, elevii s-au distrat, au cântat, au dansat, s-au ,,îndulcit ”.

Astfel, în urma deliberării, marele premiu ,,Fascinaţia copilariei” a fost câștigat de elevul Andrei Moldovan, de la Școala Gimnazială Iernut, învățătoare AnicaValea.

Premiul I s-a acordat următorilor concurenţi:

– Melissa Ludușan (înv. Pompilia Budai, Școala Gimnazială “Omega” Târgu- Mureș);

– Larisa Maria Olah (înv. Anica Valea, Școala Gimnazială Iernut);

– Riana Oltean (înv. Maria Daniela Boca, Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” Luduș);

– Dumitrița Moldovan (înv. Dorina Luca, Școala Gimnazială Breaza);

– Maria Moraru (înv. Codruţa Moldovan, Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Târgu- Mureș).

Premiul II s-a acordat următorilor concurenţi:

– Iulia Ioana Ganga (înv. Lia Ioana Blotor, Școala Gimnazială “Ion Dacian” Saschiz);

– Sarkozi Andra (înv. Florina Grosariu, Școala Gimnazială Albești, structura Boiu);

– Elena Mara Bucur (înv. Loredana Bucur, Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Târgu-Mureș);

– Gabnai Sofia Antonia (înv. Daniela Ușurelu, Școala Gimnazială “Europa” Târgu-Mureș);

– Cleopatra Cucuiet (înv. Iuliana Popa, Școala Gimnazială “Romulus Guga” Târgu-Mureș).

Premiul III s-a acordat următorilor concurenţi:

– Alexandra Maria Pop (înv. Pușcaș Rodica, Școala Gimnazială “Augustin Maior” Reghin);

– Mara Carina Luca (înv. Liliana Monica Nistor, Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” Luduș);

– Ana Maria Potor (înv. Cristina Medeşan, Școala Gimnazială “Traian” Târnăveni);

– Sorana Veronica Graur (înv. Alexandra Mădălina Marian, Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” Târgu-Mureș).

Inițiatoarele și organizatoarele concursului, mulțumesc tuturor celor implicați şi felicită toți recitatorii și învățătorii acestora.

Maria REZI

 

 

 

Post-ul FOTO: “Bobocii” şcolilor mureşene cuprinşi de “Fascinaţia copilăriei” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: “Bobocii” şcolilor mureşene cuprinşi de “Fascinaţia copilăriei”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button