Învățământ

FOTOGALERIE. 171 de absolvenți ai Colegiului Economic Transilvania, în zi de sărbătoare

O nouă generație de tineri a absolvit Colegiul Economic Transilvania din Târgu Mureș. Cele șase clase terminale au fost prezente la Sala Polivalentă în cadrul festivității de absolvire în care, pe lângă prezența celor apropiați și a prietenilor, elevii care fac primii pași în viața de adult au fost însoțiți de dascăli, de invitații speciali, care au luat cuvântul, de luminile de blitz ale aparatelor de fotografiat și de o atmosferă în care emoțiile au fost la fel de palpabile precum baloanele care, în final, și-au luat zborul spre tavan.

Oficialitățile prezente la eveniment au fost Simion Laslo, directorul Colegiului Economic Transilvania, Makkai Grigore, viceprimarul Municipiului Tîrgu Mureș, Prof. Sabin Pașcan, Inspector Școlar General adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Prof. dr. Maria Kozak, Inspector școlar de Limba și Literatura Română la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Prof. Loredana Dan, Inspector școlar de specialitate, Prof. Gazsi Ștefan, Inspector la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Prof. dr. Doina Pocan Nicoleta, Director-adjunct al Colegiului Economic Transilvania și Cristina Grama, Consilier educativ la Colegiul Economic Transilvania.

Rezultate notabile pentru Colegiul Economic Transilvania

Promoția 2015-2019 cuprinde 171 de absolvenți. Conform informațiilor oferite de conducerea instituției de învățământ, la sesiunea de Bacalaureat iunie-iulie 2018, promovabilitatea a fost de 95%, iar media generală a elevilor promovați a fost de peste 8, rezultate care plasează Colegiul Economic Transilvania pe primul loc în rândul liceelor tehnologice din județul Mureș.

Simion Laslo a deschis festivitatea printr-o cuvântare în care a felicitat elevii absolvenți pentru rezultatele bune și munca depusă pe parcursul celor patru ani.
„Fiecare oră petrecută cu dascălii voștri a însemnat un pas spre înțelepciune, spre devenirea și desăvârșirea voastră profesională. Meritul pentru rezultatele bune obținute în cei patru ani de liceu este al vostru, dragi absolvenți, ai celor 53 de profesori din colegiul nostru, care s-au străduit să vă modeleze sufletele și gândirea, al părinților voștri, prezenți azi în număr mare la festivitate, pentru care sunteți comoara cea mai de preț”, a declarat directorul Colegiului Economic Transilvania.

Makkai Grigore a transmis la rândul său un gând încurajator absolvenților: „Gimnaziul dumneavoastră este o mândrie pentru orașul nostru. Este o unitate care ne face cinste prin oferta de pregătire foarte largă pe care o pune la dispoziția tineretului. (…) Fie ca cele învățate în băncile școlii, a acestui atelier de creație intelectuală și de pregătire practică a dumneavoastră să vă însoțească pentru tot restul vieții.”

Prof. Sabin Pașcan a subliniat importanța curajului și a tăriei de caracter care trebuie să dirijeze cunoștințele dobândite pe băncile școlii, pentru ca acestea să se concretizeze în fapte.
„Ați devenit maturi, responsabili, că mâna protectoare a celor care v-au fost dascăli de nădejde va fi undeva tot mai departe de voi. Pe orice portativ temporal vă veți afla trebuie să vă construiți viitorul a cărui cheie o purtați în mâini. Importantă, esențială este asumarea verbului a vrea: să fii mai bun, a vrea să descoperi lucruri noi, a vrea să te descoperi. Vă doresc să fiți puternici în lumea dezlănțuită, să înfruntați cu același curaj furtunile și să arătați lumii că sunteți construiți să fiți cei mai buni”, a transmis Sabin Pașcan.

Prof. dr. Maria Kozak a transmis un mesaj de susținere tuturor absolvenților prezenți: „Priviți încrezători înspre drumul deschis care trebuie să vă aparțină, pentru că avem încredere în voi, în puterea voastră de a schimba în bine fața lumii.”

Onorarea continuității

Un moment important al festivității l-a constituit acela al predării cheii de către elevii Darius Bota, Alexandra Pârvu și Sergiu Dan colegilor din clasa a 11-a Alisia Zogorean, Alexandru Cioban și Casiana Cămșeri.
„Dacă toate poveștile încep cu a fost odată, într-o clipă de răgaz din viață o să ne amintim cu drag de acest moment, momentul în care am fost nevoiți să predăm flacăra ce menține vie cunoașterea, și cheia acestui templu al științei generației voastre, elevii claselor a 11-a. Vă dorim mult succes”, a transmis Alexandra Pârvu la înmânarea cheii.

Alisia Zogorean a preluat obiectul simbolic și a promis că va continua cu asumare activitatea colegilor mai mari, a căror loc vacant va trebui onorat.
„Generația pe care o reprezint va face un pas înainte, nu pentru a vă înlocui, însă, ci pentru a încerca să umple golul lăsat de voi. O să ne lipsiți pentru că prieteniile legate în acești ani nu se vor uita. În numele colegilor promit că vom onora școala prin ceea ce vom face mai departe și că prin noi va dăinui în continuare spiritul Colegiului Economic Transilvania”, a declarat eleva.

Ozana Florina Brudan, Șefă de promoție

Înainte ca cele șase clase să fie chemate în față, pentru înmânarea premiilor, a fost oferită Diploma de excelență a Colegiului Economic Transilvania celei mai bune eleve a colegiului. Șefa de promoție 2015-2019 a fost Ozana Florina Brudan din clasa a XII-a B, specializarea Tehnician în activități economice, cu media generală pe cei patru ani 9,90.
„Viața nu se naște dacă nu mulțumești și dacă nu respecți. Dincolo de materii, de absențe și de prezențe stau ascunse sacrificii, nopți nedormite și vise arzătoare. (…) Cât despre sfaturi, pentru colegi… lăsați anii să treacă cinstit, corect și inocent peste voi. Nu căutați să amplificați senzații, ci regăsiți timpul trecut și nu uitați de mulțumire și respect. În încheiere, urez tuturor absolvenților drum drept, gând curat și lumină în viață”, a transmis Ozana Florina Brudan.

Pe lângă fotografiile de grup ale claselor absolvente au fost invitați, la final, și profesorii prezenți, pentru a onora astfel o festivitate care va rămâne întipărită pentru totdeauna în sufletele absolvenților, dar și a viitorilor absolvenți și a celor care au asistat la eveniment.


























Post-ul FOTOGALERIE. 171 de absolvenți ai Colegiului Economic Transilvania, în zi de sărbătoare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTOGALERIE. 171 de absolvenți ai Colegiului Economic Transilvania, în zi de sărbătoare

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button