PNL: primăriile, văduvite de rectificarea bugetară

pnl:-primariile,-vaduvite-de-rectificarea-bugetara

Este semnalul de alarmă tras astăzi de președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș, potrivit căruia Executivul nu a plătit cea mai mare parte a datoriilor către administrațiile locale pentru asistență socială.

Parlamentarul a dat exemplul comunelor Șincai și Suseni din județul Mureș care în primele trei luni din an au cheltuit peste 80.000, respectiv 107.000 de lei pentru asistații sociali și pentru însoțitorii persoanelor cu handicap.

La rectificare, însă, au primit doar câte 5.000 de lei, a precizat Cristian Chirteș:

Sunt comune care nu au foarte multe venituri proprii și sunt comune care trăiesc simplu din taxele și impozitele pe care le colectează de la cetățeni ori asemenea sume pe care trebuia statul să le asigure, din punctul meu de vedere și al primarilor, că împreună cu ei am făcut această analiză, duce până la urmă la probleme financiare reale ale unităților administrativ teritoriale.

Senatorul Cristian Chirteș contestă și intenția ministrului Eugen Teodorovici de a bloca accesul public la toate documentele Ministerului de Finanțe, prin solicitarea pe care a făcut-o primului ministru de a secretiza aceste documente.

Cristina Bulbescu

The post PNL: primăriile, văduvite de rectificarea bugetară appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: PNL: primăriile, văduvite de rectificarea bugetară

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.