Președintele nu acceptă nicio propunere din partea PSD

presedintele-nu-accepta-nicio-propunere-din-partea-psd

Klaus Iohannis a declarat, azi, că România parcurge o criză guvernamentală și nu va gira prin deciziile sale susţinerea acestui guvern.

El a precizat că respinge remanierea propusă de premier:

Nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern, nu doar pentru că şi-a schimbat componenţa politică, ci pentru că propunerile pe care le-am primit sunt pur şi simplu inacceptabile. Resping în integralitate remanierea propusă de premier.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că actualul Guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, solicitând ca această procedură să fie declanşată.
El a precizat că dacă noua configurație nu trece de Parlament există soluții pentru a nu se intra în criză:

Actualul guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, printr-o procedură pe care le solicit să o declanşeze. Dacă – dacă – noua configuraţie a guvernului va trece în Parlament, nu voi permite PSD să îşi bată joc de România şi de români! Dacă însă noua configuraţie a Guvernului nu va fi aprobată, îi asigur pe români că există soluţii corecte, democratice şi constituţionale pentru ca România să nu intre într-o criză profundă.

Totodată, Klaus Iohannis a făcut apel la toate partidele de opoziţie să aibă o poziţie rezonabilă în caz de criză.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va susține o declarație de presă la Palatul Victoria, începând cu ora 20:30.

Bianca Tomuț

The post Președintele nu acceptă nicio propunere din partea PSD appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Președintele nu acceptă nicio propunere din partea PSD

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.