Social

12 chioșcuri de difuzare a presei vor fi demolate în Tg. Mureș

Proprietarii acestora au fost somați de Primărie să elibereze spațiul public în cursul acestei săptămâni.
Demolarea chioșcurilor va fi făcută de către serviciile de specialitate ale municipiului Tîrgu-Mureş, a precizat viceprimarul Sergiu Papuc:

Administrația domeniului public le-a transmis proprietarilor chioșcurilor că aveau de plată sume de bani aferente anilor trecuți pe care nu și le-au achitat, ori efectiv nu le mai foloseau. Și atunci ocupând ilegal domeniul public s-a procedat la demolarea acestora, conform legii, în toate cele 12 locații. Există și chioșcuri care îndeplinesc condițiile, am licitat cu ele și mereu licităm, e vorba de cele de difuzarea presei din centrul orașului, care deocamdată nu se demolează.

Oamenii sunt conștienți că aceste chioşcuri de presă și carte nu mai au căutare în ultima vreme.

Până acum, chioșcurile din centrul Tg. Mureșului nu au primit somații pentru că au participat la licipații, având achitate toate și taxele necesare, confirmă angajata unuia dintre ele:

Nu știu dacă ne dărâmă sau ne mută, oricum nu ne-au trimis somații, pentru că am plătit până pe 18 ale lunii. S-a organizat o licitație în 2015, la care au participat și persoane fizice și au câștigat 25 de locuri și pe noi ne-au dat afară din cartiere. Dar cele trei din centru rămân.

Reprezentanții Primăriei Tîrgu-Mureș asigură că în cele din urmă vor fi eliberate și amplasamentele din zona centrală, iar potrivit unei hotărâri a Consiliului Local municipalitatea va achiziționa chioșcuri standard pe care le va închiria difuzorilor de presă și carte.

Valeriu Russu

The post 12 chioșcuri de difuzare a presei vor fi demolate în Tg. Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: 12 chioșcuri de difuzare a presei vor fi demolate în Tg. Mureș

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button