Social

A crescut cu peste 600% numărul de incendii de vegetație în Mureș

Potrivit bilanțului Inspectoratului Județean de Pompieri ISU ”Horea” al județului Mureș, prezentat astăzi, în prima jumătate a acestui an, la toți indicatorii s-au înregistrat creșteri, față de anul trecut.
Însă cele mai dramatice creșteri au avut loc la incendiile de vegetație uscată, a arătat comandantul ISU Mureș, Călin Handrea:

În prima jumătate a anului, am avut 11.587 de intervenții, cu o creștere de 12,59% a intervențiilor la primul ajutor și cu 36% a intervențiilor de stingere a incendiilor și a situațiilor de urgență. În ceea ce privește celelalte intervenții, altele decât SMURD, am avut o creștere de 669 la sută, vorbim aici de foc deschis și mai ales pe partea de vegetație uscată. În prima parte a anului, în primăvară, a fost o perioadă secetoasă și numărul intervențiilor a crescut foarte mult.

Cu toate că anul acesta au decedat două persoane în urma incendiilor de vegetație uscată, ISU Mureș nu a reușit să aplice nicio sancțiune, pentru că oamenii se apără între ei și nu se reușește obținerea de dovezi.
Călin Handrea a spus că, o variantă de rezolvare ar fi ca APIA să îi sancționeze pe proprietarii terenurilor incendiate cu diminuarea subvențiilor.

Valeriu Russu

The post A crescut cu peste 600% numărul de incendii de vegetație în Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: A crescut cu peste 600% numărul de incendii de vegetație în Mureș

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button