Social

Accident cu o victimă provocat de un şofer băut

Un conducător auto în vârstă de 54 de ani, din Târgu-Mureş, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt autoturism, condus în aceeași direcție de mers de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Târgu-Mureș.

Accidentul a avut loc joi, 30 mai, în jurul orei 16.58, pe strada Livezeni din municipiul Târgu-Mureş.

„A rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, de 25 de ani, care a fost transportat la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorulului auto de 54 de ani i-a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Post-ul Accident cu o victimă provocat de un şofer băut apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Accident cu o victimă provocat de un şofer băut

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button