Social

Alte cazuri de inconştienţă pe drumurile publice din Mureş

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a remis luni, 24 iunie, următorul comunicat:

„#La data de 23 iunie, în jurul orei 1.35,  o patrulă mixtă a oprit în trafic, pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Târgu-Mureş, un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Reghin, căruia în urma testării cu aparatul etilotest,  i-a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

#La data de 23 iunie, în jurul orei 16.05,  poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, au oprit în trafic, pe strada Viilor din localitate, o motocicletă, condusă de un bărbat, de 37 de ani, din Sighişoara.

În urma verificării în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta pe care o conduce nu este înmatriculată.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

(Redacţia)

 

 

 

Post-ul Alte cazuri de inconştienţă pe drumurile publice din Mureş apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Alte cazuri de inconştienţă pe drumurile publice din Mureş

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button