Social

Angajaţii SCRL din cadrul CFR Braşov au intrat în grevă

Câteva sute de angajaţi ai Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive din cadrul CFR Braşov au intrat, astăzi, în grevă, nemulţumiţi că nu vor beneficia de o majorare salarială de 15%, de la 1 septembrie, aşa cum se anunţă în sectorul respectiv.

Prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012, Ionel Savin, a precizat, pentru Radio România Braşov, că situaţia a fost creată de faptul că acţionarul majoritar, CFR Călători, a respins propunerea administraţiei SCRL de majorare cu 7 lei pe oră a tarifului perceput pentru reparaţiile aduse locomotivelor:

Fosta conducere a CFR Călători a prognozat un buget pentru SCRL de 76 de milioane. Actuala conducere a tăiat acest buget şi a acordat către SCRL numai suma de 72 de milioane, fapt care nu asigură posibilitatea unei creşteri salariale. Pentru a se acorda această mărire, ar trebui ca CFR Călători să acorde un 7 lei/oră de meseriaş pe contractul de mentenanţă.

Potrivit liderului sindical, angajaţii SCRL au salarii de încadrare brute cuprinse între 2.250 şi 2.800 de lei, iar majorarea cu 7 lei pe oră a tarifului pentru reparaţii ar fi constituit o cheltuială nesemnificativă pentru CFR Călători, dar ar fi asigurat mărirea salariilor reparatorilor de locomotive.

La rândul său, compania CFR Călători afirmă că negocierea Contractului Colectiv de Muncă al SCRL Braşov este atributul exclusiv al conducerii acestei societăţi.

The post Angajaţii SCRL din cadrul CFR Braşov au intrat în grevă appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Angajaţii SCRL din cadrul CFR Braşov au intrat în grevă

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button