Social

Autoritățile sanitare mureșene solicită stârpirea roiurilor de țânțari din județ

O adresă a fost trimisă chiar astăzi de Direcția de Sănătate Publică Mureș către toate primăriile.
În document sunt prevăzute și îndrumările tehnice pentru dezinsecție, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al DSP Mureș, dr. Gabriela Uifălean:

În vederea limitării disconfortului creat de vectori care prin înțepături pot transmite anumite boli, și aici ne referim la țânțari și căpușe, DSP Mureș a transmis tuturor primăriilor din județ o adresă de solicitare pentru organizarea și desfășurarea acțiunilor de combatere a insectelor, în conformitate cu Ordinului MS 119/2014 -Norme de igienă privind mediul de viață a populației. De asemenea, documentul transmis conține și îndrumare tehnică de specialitate pentru aceste acțiuni de dezinsecție.

La Târgu-Mureș anul acesta s-a făcut o singură dezinsecție generală, iar în zonele de agrement s-a intervenit de două ori.
Săptămâna viitoare, marți, va începe o nouă campanie de dezinsecție generală, mai ales că Administrația Domeniului Public a primit o serie de sesizări de la oameni, DSP și de la spitale, unde au fost înregistrate mai multe cazuri de înțepături.
Țânțarii de anul acesta sunt, însă, atipici, mult mai mari și mult mai agresivi, spune directorul ADP Mureș, Florian Moldovan:

În zonele de agrement, țânțarii apar, în general, și din cauza lutului de apă și a Mureșului, respectiv în zona de Platou unde apar și din cauza alimentelor consumate sau aruncate. E umezeală mai mare, e umbră și e tranziția roiurilor de țânțari dintr-o locație într-alta. Deci, facem eradicare pentru ceea ce găsim la fața locului, inclusiv larvele și ouăle, dar vin din alte zone. Roiesc dintr-o zonă în alta și atunci trebuie să facem din noi. Din cauza căldurii și a umidității, (țânțarii) devin mai agresivi.

Târgumureșenii cunosc bine problema țânțarilor, care atacă în roiuri mai ales în zonele de agrement precum Platoul Cornești:


Activitatea de dezinsecție pe domeniul public al municipiului Târgu-Mureș va avea loc în perioada 25 – 29 iunie în intervalul orar 22.00 – 09.00. Se va interveni cu 4 autospeciale, alături de echipele prezente pe teren, precizează edilii locali.

Cristina Bulbescu

The post Autoritățile sanitare mureșene solicită stârpirea roiurilor de țânțari din județ appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Autoritățile sanitare mureșene solicită stârpirea roiurilor de țânțari din județ

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button