Social

Bărbat violent reținut în Iernut pentru încălcarea ordinului de protecție

În 28 iulie, în jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Iernut au fost sesizați prin Apel 112 de către o femeie de 31 de ani despre faptul că un bărbat de 38 de ani, concubinul acesteia, a încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa în urmă cu o lună şi ameninţat-o cu acte de violenţă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în data de 27 iunie Judecătoria Luduş a emis un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni aceluiași bărbat din localitatea Iernut, prin care acesta a fost evacuat din imobilul situat în aceeaşi localitate în care locuia împreună cu concubina sa în vârstă de 31 de ani şi cu fiica lor minoră deoarece în data de 22 iunie, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii, şi-a ameninţat concubina şi totodată a agresat-o fizic atât pe aceasta, cât şi pe fiica lor minoră.

Întrucât, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că sesizarea din 28 iulie este reală, bărbatul intrând în imobil şi adresând ameninţări concubinei sale, la aceeaşi dată au dispus faţă de bărbat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie de către persoana împotriva căreia a fost emis.

Post-ul Bărbat violent reținut în Iernut pentru încălcarea ordinului de protecție apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Bărbat violent reținut în Iernut pentru încălcarea ordinului de protecție

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button