Social

Câţi români au sunat la 112 în 2019. Numărul apelurilor non-urgente, în scădere

Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a publicat, în urmă cu câteva zile, un comunicat în care se precizează că în perioada 1 ianuarie – 1 iulie 2019 numărul apelurilor non-urgente a scăzut sub 50 de procente din numărul total de apeluri recepţionate la numărul de urgenţă 112.

Redăm, în rândurile de mai jos, conţinutul integral al comunicatului:

“Urmare a solicitărilor primite, referitoare la numărul apelurilor recepționate la numărul de urgență 112, vă informăm următoarele:

Pentru prima dată de la înființarea Serviciului de urgență 112, în anul 2019, numărul apelurilor non-urgente a scăzut sub 50%. Numărul total al apelurilor primite la Serviciul de urgență 112 de la începutul anului până la data de 1 iulie 2019 este de 5.715.753, dintre care 2.989.280 au fost apeluri urgente și 2.726.473 au fost apeluri non-urgente.

În perioada 20 iulie 2019 – 31 iulie 2019, la numărul unic de urgență 112 s-a înregistrat un număr total de 403.886 apeluri, din care 192.751 au reprezentat apeluri non-urgente.

În perioadele solicitate spre informare, respectiv 20-25 iulie 2019 și 26-31 iulie 2019, datele statistice arată că la numărul unic 112 au fost efectuate:
– un număr de 196.332 apeluri, din care 95.701 au fost apeluri non-urgente, în perioada 20-25 iulie 2019;
– un număr de 207.554 apeluri, din care 97.050 au fost apeluri non-urgente, în perioada 26-31 iulie 2019.

Un număr însemnat de apeluri non-urgente au fost apeluri recepționate de pe cartele neidentificabile.

În ceea ce privește aplicația „APEL 112”, în momentul de față, aplicația are un total de 145.640 descărcări, astfel:
– 787 descărcări în perioada 20-25 iulie 2019;
– 122.071 descărcări în perioada 26-31 iulie 2019.

Aplicația „APEL 112” are în continuare un număr mare de descărcări, cele mai multe fiind în data de 26 iulie 2019, respectiv 40.134.

Scăderea numărului apelurilor non-urgente se datorează în primul rând cetățenilor, care au înțeles că este important să sune la 112 doar când au o urgență.

Vă mulțumim și vă rugăm să sunați la 112 doar când aveți o urgență!”

(Redacţia)

Post-ul Câţi români au sunat la 112 în 2019. Numărul apelurilor non-urgente, în scădere apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Câţi români au sunat la 112 în 2019. Numărul apelurilor non-urgente, în scădere

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button