Social

Doi șoferi prinși băuți la volan în Miheşu de Câmpie și Sighișoara

În 19 iulie, în jurul orei 21.45, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Luduş, au oprit în trafic pe raza localităţii Miheşu de Câmpie un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Două zile mai târziu, în 21 iulie, în jurul orei 2.00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Sighişoara, au oprit în trafic pe strada Corneşti din localitate un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din comuna Nadeş.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La ambii bărbați cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Post-ul Doi șoferi prinși băuți la volan în Miheşu de Câmpie și Sighișoara apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Doi șoferi prinși băuți la volan în Miheşu de Câmpie și Sighișoara

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button