Social

Dosar penal pentru un reghinean care și-a agresat mama!

Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului oraşului Reghin au fost sesizați sâmbătă, 14 septembrie, în jurul orei 12.20, despre faptul că într-un imobil din localitate a avut loc un scandal în familie.
”În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Reghin, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal în imobilul părinţilor săi şi-a agresat mama şi a provocat distrugeri autoturismului deţinut de părinţii săi. După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie şi distrugere”, se menționează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Post-ul Dosar penal pentru un reghinean care și-a agresat mama! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Dosar penal pentru un reghinean care și-a agresat mama!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button