Social

FOTO: Bunătăţi tradiţionale, pentru oaspeţii satului Vişinelu

Oaspeţii care au vizitat sâmbătă, 24 august, standul satului Vişinelu cu ocazia expoziţiei de artă culinară „Bucătăria bunicii”, moment inclus în programul Zilelor Sărmăşene 2019, au fost trataţi cu bucate şi băuturi alese, preparate după reţete tradiţionale transmise din generaţie în generaţie.

Mâncarea la ceaun, la loc de cinste

Tiberiu Pop, consilier local în Consiliul Local Sărmaşu şi unul din gospodarii de seamă ai localităţii Vişinelu, a subliniat importanţa organizării an de an a Zilelor Sărmăşene.

„Acest gen de eveniment este foarte important pentru toată comunitatea Sărmaşului şi implicit pentru locuitorii satului Vişinelu, pe care îl reprezint în calitate de consilier local. Am o experienţă de consilier local de şapte ani şi an de an m-am implicat, împreună cu familia mea, cu prietenii, cu vecinii, în organizarea Zilelor Oraşului Sărmaşu, respectiv am participat la expoziţia de artă culinară. E o bucurie a satului, a oraşului nostru, a întregii comunităţi şi ne implicăm cu plăcere. După un an de muncă, locuitorii aşteaptă acest eveniment de sărbătoare cu mare drag. Ne bucurăm împreună de această sărbătoare”, a declarat Tiberiu Pop.

Totodată, consilierul local a prezentat şi oferta culinară a comunităţii din Vişinelu, la loc de cinste fiind fasolea gătită la ceaun, sarmalele şi palaneţele.

„De şapte ani de când participăm la expoziţie aducem mâncăruri tradiţionale: sarmale, palaneţe cu varză, cu prune şi cu brânză şi ceaunul cu fasole şi ciolan, care este gătit pentru toată lumea. Mâncarea la ceaun este la loc de cinste în meniul nostru, an de an. Gătim la foc de lemne, ceea ce oferă mâncării un gust mai bun”, a subliniat Tiberiu Pop.

În ceea ce priveşte băuturile tradiţionale, consilierul local a recomandat vişinata de Vişinelu şi ţuica de prune combinată cu suc de roşii.

„Ţuica noastră e tare, are 50 de grade şi trebuie „stinsă” cu ceva, pentru înmuiat gâtul”, a arătat Tiberiu Pop.

Secretul palaneţelor cu gust divin

Palaneţele au fost gătite în cuptor pe vatră de Maria Băldean, locuitoare a satului Vişinelu, care a folosit o reţetă învăţată de la bunica ei.

„Am gătit palaneţele după o reţetă ştiută de la bunica mea. Când era vremea ei, bunica făcea palaneţe şi le scotea în cotarcă şi le da la toţi copii. Ea m-a învăţat să fac palaneţele. Frământ aluatul cu drojdie, brânza o pregătesc şi când pui palaneţul îl întind cu făcăleţul care la noi se numeşte sucitor. Întind aluatul şi îl umplu până la margine, ca să fie mai pline. Aluatul nu îl împătur, ci îl „pişc”, ca săse subţieze. Astfel, el devine mai plin. Brânza o sărez după gust, şi apoi adaug varză cu piper, sare, boia. Punem şi un pic de zahăr şi cam aşa am pregătit palaneţele”, a precizat Maria Băldean, care a mărturisit că reţeta este folosită cu succes şide fiica sa.

Totodată, gospodina din Vişinelu a dezvăluit şi un mic secret al preparării palaneţelor pe vatră: „Palaneţul făcut pe vatră e mai dulce, pentru că făina de mălai se frige şi are un alt gust, mai deosebit.”

Alex TOTH

 

Post-ul FOTO: Bunătăţi tradiţionale, pentru oaspeţii satului Vişinelu apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Bunătăţi tradiţionale, pentru oaspeţii satului Vişinelu

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button