Majoritatea celor care consumă droguri au vârsta între 15 și 25 de ani

majoritatea celor care consuma droguri au varsta intre 15 si 25 de ani

Afirmația a fost făcută astăzi, cu ocazia Zilei internaţionale împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri, eveniment marcat la Tg. Mureș de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș. Cu această ocazie la Complexul de agrement Mureșul au fost împărțite pliante educative și s-au purtat discuții cu cetățenii, pe problema drogurilor.
Coordonatorul Centrului (CPECA) Mureş, Ion Aleodor Roman, a explicat că în afară de acțiunile din școli, vara sunt alese zonele de distracție, frecventate de tineri.

Acesta precizează că DIICOT trimite consumatorii de droguri depistați la Centru (CPECA) pentru evaluare și consiliere, iar unii vin din proprie inițiativă în timp ce pentru alții decide familia:

Îndemnăm, în primul rând tinerii dar și comunitatea, să fie atenți la pericolul consumului de droguri și prezentăm efectele consumului împreună cu partenerii din domeniile Justiției și Sănătății, să tragem un semnal de alarmă cu privire la pericolul consumului și traficului ilicit de droguri. Din evidențele Centrului nostru, am observat că majoritatea consumatorilor au vârsta între 15 și 25 de ani. Noi am avut, la nivelul județului Mureș, între 70 și 80 de consumatori de droguri în ultimii ani, cele mai consumate droguri fiind canabisul și noile substanțe psihoactive, așa-numitele etnobotanice.

Tinerii sunt în general conștienți de pericolul consumului de droguri însă tot ei recunosc că e foarte dificil să reziști tentației:


La acțiune au participat reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Agenția Împotriva Traficului de Persoane, Direcția pentru Tineret și Sport, DSP, Crucea Roșie și voluntarii antidrog, elevi și studenți.

Valeriu Russu

The post Majoritatea celor care consumă droguri au vârsta între 15 și 25 de ani appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Majoritatea celor care consumă droguri au vârsta între 15 și 25 de ani

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.