Social

Manifestări cu iz medieval la Tg. Mureș, chiar prin fața sediului poliției

Nu este vorba de o manifestare demonstrativă, ci reală petrecută vineri noaptea la Târgu-Mureș când mai mulți membrii ai unui clan (de romi) din Reghin l-au așteptat pe unul din familia lor cu un cal, chiar la poarta Poliției, pentru a-l prelua din arest.

Tânărul de 26 de ani fusese reținut pentru 24 de ore după ce, pe fondul unor stări conflictuale, ar fi amenințat și șantajat un bărbat de 60 de ani din Reghin.

Ulterior, Judecătoria Reghin a dispus măsura controlului judiciar iar tânărul a fost eliberat din arest la Târgu-Mureș și s-a plimbat călare alături de un alai de zeci de persoane pe străzile din oraș.

Un filmuleț în acest sens a fost postat, chiar de cei în cauză, pe rețelele de socializare.

Poliția a asistat la această manifestare pentru a se asigura că situația nu escaladează, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Rugină:

După eliberarea din arest a tânărului respectiv, grupul de persoane împreună cu acesta s-au deplasat împreună de pe strada Borsos Tamas până într-o parcare amenajată de pe strada Bolyai. Pe traseul respectiv, tânărul de 26 de ani s-a deplasat pe un cal, pus la dispoziție de către familie. La fața locului, s-au deplasat de îndată echipajele de menținere a ordinii și liniștii publice iar în urma analizării situației operative, nu s-a impus intervenția în forță a acestora, grupul de persoane în cauză fiindu-le atrasă atenția cu privire la modul de comportare.

Nu au fost manifestări violente și nu au fost distruse bunuri, însă pentru gălăgie, 10 persoane au fost amendate cu 1.000 de lei, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Emanuela Rugină

În urma analizării situației de fapt, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, motiv pentru care polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față mai multor persoane pentru tulburarea fără drept a ordinii și liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote…

Poliția Târgu-Mureș continuă cercetările și a dispus o anchetă internă pentru a stabili dacă au fost respectate toate procedurile în acest caz.

Cristina Bulbescu

The post Manifestări cu iz medieval la Tg. Mureș, chiar prin fața sediului poliției appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Manifestări cu iz medieval la Tg. Mureș, chiar prin fața sediului poliției

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button