Social

Minoră dată în urmărire națională, găsită la Târgu Mureș

Fata în vârstă de 16 ani a plecat voluntar în urmă cu câteva zile dintr-un Centru de plasament din Tîrgu Mureş. Aceasta a fost depistată de poliţiştii de la structurile de transporturi în staţia CFR Tîrgu Mureş și a fost predată centrului respectiv. Totul în cadrul controalelor desfășurate astăzi în stațiile de cale ferată.

De altfel, în judeţul Mureş, timp de 4 ore, peste 80 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în zona a 38 de stații de cale ferată.
Acţiunea a vizat depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

Potrivit IPJ Mureș, poliţiştii de la structurile de transporturi au legitimat 44 de persoane şi au aplicat 21 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.000 lei. Poliţiştii rutieri au controlat, în zona gărilor, 131 de autoturisme şi au aplicat 131 de sancţiuni contravenționale, în valoare de aproape 19.000 de lei, iar cei de la ordine publică au legitimat şi au verificat în bazele de date 57 de persoane. De asemenea, au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.000 de lei.

În activități au fost angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Alina Andrei / Sorin Șchiopu

The post Minoră dată în urmărire națională, găsită la Târgu Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Minoră dată în urmărire națională, găsită la Târgu Mureș

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button