Social

Noian de amenzi date în zona staţiilor CFR din Mureş

Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a desfășurat miercuri, 18 septembrie, o acțiune la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

În judeţul Mureş, timp de 4 ore, peste 80 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în zona a 38 de stații de cale ferată.

”Acţiunea a vizat depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale. În urma acţiunii, poliţiştii de la structurile de transporturi au legitimat 44 de persoane şi au aplicat 21 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 4.000 de lei, poliţiştii rutieri au controlat, în zona gărilor, 131 de autoturisme şi au aplicat 131 de sancţiuni contravenționale, în valoare de aproape 19.000 de lei, iar poliţiştii de ordine publică au legitimat şi au verificat în bazele de date 57 de persoane şi au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.000 de lei”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În activități au fost angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

”Poliţiştii de la structurile de transporturi au legitimat în staţia CFR Târgu-Mureş, o minoră de 16 ani, plecată voluntar dintr-un Centru de plasament din Târgu-Mureş, din data de 11 septembrie, dată de la care figurează ca fiind în urmărire naţională şi care a fost predată Centrului respectiv”, se mai menționează în comunicat.

(Redacţia)

Post-ul Noian de amenzi date în zona staţiilor CFR din Mureş apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Noian de amenzi date în zona staţiilor CFR din Mureş

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button