Social

O tânără din Brașov, sechestrată și obligată să se prostitueze în Capitală

O tânără de doar 21 de ani, din Braşov, împreună cu fetiţa sa au fost sechestrate, timp de aproape o lună, într-un apartament din Bucureşti.

În tot acest timp, femeia a fost obligată să se prostitueze.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, sâmbăta trecută, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov și București, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. Brașov, au descoperit locația în care se afla tânăra lipsită de libertate şi fiica sa minoră.

Din cercetări, anchetatorii au stabilit că din 11 iulie, un tânăr, de 19 ani, ar fi determinat-o pe femeia recrutată prin intermediul unei rețele de socializare, să locuiască împreună cu el, într-o locație din București.

Tânărul a obligat-o pe femeie, prin violenţă, să exercite prostituţia, iar el i-a luat toţi banii obţinuţi în acest fel.

Totodată, oamenii legii au mai stabilit că femeia nu avea niciun fel de libertate de mişcare, fiind supravegheată în permanenţă.

Tânărul a fost audiat, la sediul DIICOT Braşov şi reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitatate infracţională a bărbatului.

Întreaga activitate a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

The post O tânără din Brașov, sechestrată și obligată să se prostitueze în Capitală appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: O tânără din Brașov, sechestrată și obligată să se prostitueze în Capitală

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button